„Vă mărturisesc că n-a spus niciun neadevăr. Sunt pensionar și postez pe Facebook, sunt pensionar după 44 de ani și 6 luni de muncă. Suficient ca să ai dreptul să mergi la pensie, mi s-a părut o notă de dispreț pentru pensionari, o mare greșeală politică. În ceea ce privește postatul, Dumnezeu să mă ierte, dacă cineva îl întrece pe Iohannis la postat în Românica, nu știu cine-i campionul (..) Dacă dânsul postează, cam cu asta își pierde vremea, pe un salariu de 6.200 de lei lei, postacii la partide primesc mult mai puțin pentru operațiunea asta”, a declarat Băsescu, la B1.
Fostul președinte a vorbit și despre problema sa locativă pe care Guvernul nu i-a rezolvat-o încă, susținând însă că Victor Ponta își bate joc de Klaus Iohannis cu care „se pupă pe gură aproape în toate problemele patriei”.
„Cum a înțeles Ponta să respecte legea? Dându-mi o locuință în renovare. Aș fi putut rămâne în Lac 3 până îmi punea la dispoziția reședința securizată din Gogol 2, pentru că scrie în lege că trebuie să fie păzită. Am văzut și mitocani care spun să merg în Mihăileanu, care nu e securizată.
La șeful de stat cu care înțeleg că se pupă pe gură aproape în toate problemele patriei, e inexplicabil de ce își bate joc de el. (…) Și eu, și soția mea suntem oameni cu bun-simț, am preluat mesajul dat de doamna Iohannis când s-a plâns că nu are încă o locuință. Am făcut o adresă spre RAAPPS să-mi dea o locuință provizorie. S-a găsit această soluție( la Scroviștea-n.r.)”, a s-a spus Băsescu.